ACSM Ceahlăul Piatra Neamț continuă să se modifice la toate nivelurile...iar viitorul sezon al L2 se anunță unul incert, cauzat de problemele financiare și de infantilismul dovedit de învestitorul principal, cel care nu pare capabil, a dovedit-o până acum și la nivel declarativ, că este dispus să lase echipa motivând faptul că aceasta nu este susținută financiar de autoritățile locale în primul rând și de mediul de afaceri din Neamț.
Rând pe rând capii conducerii din sezonul trecut au părăsit corabia nemțeană. Startul l-a dat antrenorul principal profesorul Cristian Pustai, a urmat președintele clubului d-nul Cătălin Anton - acesta invocând motive de sănătate, pentru ca cel mai vechi membru din conducere, președintele Consiliului Director al Asociației, care după plecarea conducătorului sosit în vara trecută de la FC Botoșani a îndeplinit și rolul de președinte delegat - dnul Daniel Bobu Mahu-Moisii să anunțe ceea ce anticipam cu toții: că este greu de lucrat la Ceahlăul cu investitorul principal Ioan Anton Măzărianu, iar drumurile celor 2 se vor despărți imediat după dubla pentru promovare la L3 în care echipa satelit a clubului este angrenată cu campioana județului Bacău - CS Sportul Onești !
”Sunt foarte dezamăgit că de șase ani de zile, de când sunt în proiectul acesta, și am trecut prin toate etapele clubului, antrenând și la juniori, nu am reușit să obțin încrederea domnului Anton Măzărianu să fac ceea ce știu să fac, ceea ce am învățat și încă învăț să fac. Mi-aș fi dorit să mă lase să-mi pun în practică rolul de director sportiv la care în momentul de față studiez. Să mă lase să creez la Piatra Neamț o echipă, o filosofie, un ADN, un stil de joc, cu un buget, cu un obiectiv clar. După care să-mi aleg antrenorul. Din păcate, o luăm din nou invers și alegem prima dată antrenorul”, a declarat Daniel Mahu Moisii pentru Liga2.ro.
Dezamăgirea a fost mare, am simțit-o și din conversația telefonică pe care am purtat-o în această după amiază cu Bobi, așa cum îi spun apropiații.
Faptul că investitorul principal nu ia acordat încredere și nu a fost de acord cu proiectul de reconstrucție de la Ceahlăul propus de cel care este și cursant la FRF pentru postul de director sportiv, faptul că lotul de jucători va fi schimbat din temelii iar factorul continuitate pare să lipsească la toate nivelurile, au fost factorii determinanți care au dus la ruptura anticipată de câteva zile de apropiații clubului.
Daniel Bobi Mahu Moisii a crescut în club, a pornit de jos din poziția de secund a profesorului Rădulescu, a fost team manager, antrenor la grupele de Copii și Juniori, Șeful centrului de copii și juniori, președinte al CD al ACSM Ceahlăul, președinte delegat, a muncit ca nimeni altul în club pe bani puțini, cu siguranță pe bani mult mai puțini decât ar fi meritat!
A fost la investirea noului antrenor italian Marco Veronese, dar la fel ca și mine a intuit că rolul lui în următorul sezon va fi unul mult mai limitat iar interesele investitorului principal și viziunea acestuia de dezvoltare ulterioară a clubului diferă mult de ceea ce s-a pregăit și instruit asiduu în ultimii 6 ani Bobi Mahu.
Fostul președinte de acum al CD al ACSM Ceahlăul va rămâne la dispoziția clubului până când investitorul principal va găsi și va numi pe altcineva în club. Va participa alături de prietenul său profesorul Andrei Vițelaru la dubla pentru promovare la L3 cu echipa satelit la care este delegat și la care are un rol important în promovarea unor underi de perspectivă ce ar avea o șansă mare de progres dacă echipa secundă va face pasul la L3.
”Când aduci 20 de jucători este o strategie cu două tăișuri. E o strategie care îți poate ieși, dar probabilitatea să nu-ți iasă este destul de mare. Și ajungi să schimbi din nou antrenorul, să dai afară iarăși mulți jucători. Și acest lucru are un impact foarte mare asupra oricărei echipe. Filosofia mea despre fotbal este că o echipă se face în două-trei perioade de transferuri, timp în care păstrezi tot timpul un nucleu de jucători. Din păcate, noi nu reușim să păstrăm nucleul din sezonul trecut, din diverse motive. Ideea este să păstrezi 14-15 jucători, la care să adaugi doi-trei care să aducă plus valoare în locurile unde cei existenți nu dau randament. În funcție și de obiectiv, și de buget. Mă doare rău tare că trebuie să plec. E o decizie grea, dar pe care trebuie să o iau în momentul de față. Eu am crescut aici, am antrenat grupele de juniori, copilul meu este la juniori, e foarte greu”, a mai apus Mahu Moisii, care nu a comentat numirea antrenorului italian Marco Veronese: ”Nu comentez numirea antrenorului. Este decizia strictă a domnului Măzărianu, timpul va spune dacă a fost o decizie bună sau nu. Dar nu pot eu să judec pe nimeni după doar o săptămână. Antrenorul italian a venit la Piatra Neamț însoțit de un impresar italian, probabil acel impresar va aduce și jucători la echipă.” aspect dezvăluit în EXLUSIVITATE de SNP aici: https://danesanu.blogspot.com/2024/06/fotbal-liga-2-exclusiv-mta-group-career.html
Cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare vom afla noi informații și din partea investitorului principal, cel care pe diferite canale media clamează faptul că în proporție de peste 90 % nu va mai continua să finanțeze ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
Ioan Anton Măzărianu s-a arătat în dese rânduri dezamăgit de neimplicarea autorităților locale în finanțarea echipei de fotbal și ar dori ca implicarea sa la echipă să fie din această vară una mult mai redusă, firmele COMES urmând a fi doar la nivel de simplu sponsor.
De asemenea Măzărianu a precizat că cei care vor prelua echipa vor pune și antrenorul și vor fi în măsură să stabilească managementul la echipă.
Deocamdată însă clubul de sub Pietricica nu a primit licență pentru viitorul sezon al ligii a 2-a datorită nerespectării criteriului financiar și va trebui să facă apel în care să demonstreze că acele litigii financiare au fost stinse chiar și după termenul limită de 30 aprilie.
foto: SNP și Bobi Mahu - facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu